Pe scurt: Cătălina Fuică a ajuns într-o casă de copii în adolescență, iar experiența proprie o ajută astăzi să înțeleagă provocările tinerilor pe care îi sprijină. Împreună cu soțul ei, Vlad, face voluntariat la Asociația Ajungem Mari și îi pregătește pe adolescenți pentru școală și Evaluarea Națională. Povestea lor vorbește despre educație, răbdare și adulți care revin, chiar și după o întâlnire dificilă.
- 📚 Cătălina și Vlad fac meditații duminica, deși niciunul nu este profesor.
- 🤝 Adolescenții au nevoie de sprijin școlar, dar și de încurajare, ascultare și încredere.
- 🌱 Un rezultat poate însemna nu doar o notă mai bună, ci și curajul de a încerca din nou.
- 💬 Voluntariatul presupune timp, continuitate și limite clare în relația cu tinerii.
Cătălina și Vlad, voluntari alături de adolescenți din medii vulnerabile
Duminica, pentru câteva ore, mesele de lucru se umplu de caiete, exerciții și întrebări despre limba română sau matematică. În jurul lor se adună adolescenți între 13 și 16 ani, cu niveluri diferite de pregătire și cu experiențe de viață care nu încap într-o catalogare simplă. Cătălina și Vlad Fuică sunt acolo să îi ajute să recupereze materia și să se pregătească pentru Evaluarea Națională.
Niciunul nu are pregătire didactică. Au ajuns la Asociația Ajungem Mari după ce Vlad a văzut, în toamna anului 2024, un anunț de voluntariat pe rețelele sociale. Își dorea să facă ceva util pentru comunitate, dincolo de activitatea profesională. Cătălina s-a alăturat: îi plăceau literatura și gramatica, iar ideea de a lucra cu adolescenți i s-a părut firească.
După un training, au început întâlnirile cu tinerii și au fost nevoiți să-și reamintească materia, dar și să găsească explicații potrivite pentru fiecare elev. În timp, au ajuns să coordoneze programul de meditații. De doi ani, duminicile lor includ exerciții, discuții și momente de destindere, uneori chiar partide de șah în care adolescenții încearcă să-l învingă pe Vlad.
Programul nu se limitează la lecții. În funcție de nevoi, adolescenții pot primi îndrumare pentru alegerea liceului, orientare profesională sau mentorat. Tocmai această combinație face ca sprijinul să nu se măsoare numai în răspunsuri corecte: contează și sentimentul că un adult îi vede ca pe niște oameni capabili să-și aleagă drumul.
Meditațiile pentru Evaluarea Națională încep cu încrederea
Adolescenții lucrează, de regulă, câte două ore la română și două la matematică, în grupuri mici, alcătuite după nivelul de pregătire. Pentru unii, prioritatea este să înțeleagă noțiuni de bază pe care nu au reușit să le fixeze în anii anteriori. Alții au nevoie de exercițiu înaintea examenului sau de ajutor pentru a compara variantele de liceu.
O întâlnire nu seamănă întotdeauna cu o oră rigidă de clasă. Se rezolvă probleme și se discută despre texte, dar se fac și glume, iar conversația poate trece firesc la șah, filme ori întâmplări din săptămână. Vlad spune că astfel de momente ajută la construirea unei relații în care adolescentul nu se simte evaluat la fiecare replică.
Unei fete i se spusese că nu se descurcă la matematică. La început, refuza să încerce exercițiile, iar cei din jur ajunseseră să creadă că nu le poate rezolva. Vlad a continuat să lucreze cu ea, fără să transforme fiecare greșeală într-o mustrare. După patru sau cinci întâlniri, fata a început să capete curaj, iar într-o zi a rezolvat rapid o serie de ecuații.
Reușita nu a fost doar matematică. A însemnat și să accepte că poate încerca fără să știe dinainte dacă va răspunde corect. Un exercițiu neobișnuit făcut împreună cu tinerii a fost să spună „nu știu” fără rușine. Pentru un adolescent obișnuit să fie criticat, a cere o explicație poate necesita mai mult curaj decât pare din afară.
O așteptare frecventă este ca meditațiile să producă rapid note mai mari. Progresul nu urmează mereu un ritm liniar: prezența, starea emoțională și lacunele acumulate influențează fiecare întâlnire. Un pas util pentru orice voluntar este să stabilească un obiectiv mic, precum înțelegerea unei reguli sau rezolvarea împreună a unui singur tip de problemă.
Experiența unei case de copii a devenit un reper pentru Cătălina
Cătălina s-a născut la Bârlad și a fost cea mai mare dintre patru frați. După ce părinții și-au pierdut locurile de muncă, problemele financiare s-au adâncit, iar violența tatălui a făcut ca viața de familie să devină nesigură. Când Cătălina era în clasa a VII-a, mama a hotărât ca ea și doi dintre frați să ajungă în grija statului.
Amintirea ei despre acea perioadă nu este redusă la pierdere. Își amintește că locuia în căsuțe colorate, în camere împărțite de câțiva copii, și că supraveghetoarele erau atente la nevoile lor. Unele dintre acestea erau numite „mămici” de către copii. Astfel de detalii nu șterg dificultățile, dar arată cât de mult poate conta felul în care adulții se poartă cu un copil aflat în îngrijire.
La 14 ani, cu sprijinul mamei, Cătălina s-a mutat la Iași și a urmat Colegiul „Richard Wurmbrand”, unde a avut rezultate bune. La finalul clasei a X-a, schimbările din familie au dus-o la Mangalia, unde tatăl lucra în construcții. A început un alt liceu și, în același timp, a preluat responsabilități pentru cei trei frați mai mici. Era elevă, soră mai mare și, în multe privințe, un sprijin zilnic pentru copii.
Mai târziu, a studiat managementul și administrarea afacerilor și a făcut un master în Administrarea Afacerilor. Drumul ei și cel al fraților au fost diferite, deși au crescut în aceeași familie. Cătălina nu presupune că adolescenții pe care îi întâlnește vor face aceleași alegeri ca ea. Experiența comună poate crea apropiere, însă fiecare tânăr are propriile interese, resurse și obstacole.
De aceea, expresia „mă regăsesc în ei” nu înseamnă că le trasează un viitor după povestea sa. Înseamnă că poate recunoaște unele emoții și poate asculta fără să se grăbească să judece. Pentru sprijinirea adolescenților, empatia devine folositoare atunci când lasă loc și pentru ceea ce este diferit în povestea fiecăruia.
Adolescenții vulnerabili au nevoie de sprijin adaptat realității lor
Pentru unii tineri, acumularea lacunelor școlare durează ani. Pentru alții, dificultățile de acasă fac ca temele să pară o problemă secundară în ziua respectivă. Cătălina încearcă să adapteze întâlnirea: dacă un adolescent este copleșit, poate lucra mai puțin sau poate avea nevoie, înainte de exerciții, să vorbească despre ce îl preocupă.
Această flexibilitate nu înseamnă renunțarea la învățare. Înseamnă să observe ce poate face tânărul în acel moment și să păstreze o relație în care revenirea să fie posibilă. Un elev care nu lucrează două ore într-o duminică poate totuși să plece cu o regulă clarificată sau cu sentimentul că nu va fi pedepsit pentru că a avut o zi grea.
O adolescentă pe care Cătălina o cunoaște primea note foarte mici și auzise repetat că nu va ajunge la liceu. În loc să vorbească doar despre rezultate, voluntarii au întrebat-o ce meserii o atrag. Fata a spus că i-ar plăcea să lucreze într-un cabinet veterinar. Ulterior, a intrat la un liceu tehnologic și a început să caute informații despre pașii care ar putea-o apropia de acel domeniu.
La 16 ani, nu era nevoie să decidă definitiv ce va face toată viața. Era suficient să știe că există opțiuni și că poate afla mai multe despre ele. Un sfat practic pentru adulții care sprijină adolescenți este să pună întrebări deschise — „Ce ți-ar plăcea să încerci?” sau „Ce ai vrea să afli despre această meserie?” — fără să transforme conversația într-un test.
Uneori, comportamentul retras sau lipsa de consecvență au cauze care nu se rezolvă prin insistențe asupra temelor. Voluntarii pot asculta și pot încuraja, dar nu înlocuiesc psihologii, asistenții sociali sau specialiștii în protecția copilului. Dacă un tânăr vorbește despre pericol, suferință intensă ori lipsă de siguranță, situația trebuie transmisă responsabililor și profesioniștilor potriviți.
| Nevoia adolescentului | Sprijin posibil | Ce merită urmărit |
|---|---|---|
| 📘 Lacune la o materie | Exerciții în pași mici și recapitulare | Înțelegerea, nu doar numărul de pagini parcurse |
| 🧭 Îndoieli despre liceu | Discuție despre interese și informare asupra opțiunilor | Decizia rămâne a adolescentului, cu sprijinul adulților |
| 🌧️ O zi dificilă acasă | Ascultare, ritm adaptat și reluarea lecției când poate | Voluntarul nu substituie ajutorul specializat |
| 💬 Teamă de a greși | Exersarea întrebărilor și normalizarea lui „nu știu” | Încurajarea fără promisiuni nerealiste |
Voluntariatul cere continuitate și limite clare
Vlad și Cătălina au intrat în proiect fără experiență la catedră și au învățat treptat ce funcționează pentru grupuri și pentru fiecare adolescent. În relația cu tinerii, apropierea nu înseamnă că voluntarul devine profesorul care notează sau prietenul de aceeași vârstă. Este un adult de încredere, cu un rol clar și cu limite pe care le respectă.
Unii adolescenți sunt retrași; alții testează regulile, fac glume nepotrivite sau cer lucruri pe care voluntarul nu le poate oferi. Reacția calmă contează. O limită poate fi formulată simplu — „pot să te ajut cu exercițiul, dar nu pot face asta în locul tău” — fără umilire și fără amenințări. Încrederea se construiește mai ușor când regulile sunt previzibile.
Continuitatea este o altă parte a responsabilității. Uneori, voluntarii trebuie să se retragă din motive de timp sau de schimbare a vieții personale. Pentru adolescenți care au cunoscut relații instabile, plecarea fără explicații poate fi greu de înțeles. Cătălina consideră că tinerii merită să știe de ce se încheie colaborarea și ce se va întâmpla mai departe.
Asociația Ajungem Mari a lansat, în septembrie 2026, o campanie de recrutare a 1.000 de voluntari pentru peste 3.500 de copii și tineri din București și 29 de județe. Activitățile pot include recuperarea materiei, ateliere, jocuri, ieșiri la teatru, film sau muzee, precum și sprijin pentru alegerea liceului. Implicarea presupune aproximativ trei ore săptămânal, pentru cel puțin opt luni.
Înainte de înscriere, e util ca persoana interesată să se gândească realist la programul său. Intențiile bune nu înlocuiesc timpul și consecvența, iar o disponibilitate potrivită poate arăta diferit de la un voluntar la altul. Detaliile despre înscrierea ca voluntar pentru copiii aflați în plasament pot ajuta la înțelegerea angajamentului concret.
Incluziunea socială se construiește și în afara caietelor
Meditațiile sunt doar o parte din întâlnirile organizate de Cătălina și Vlad. Au mers cu adolescenții la film, la circ și la înghețată și s-au implicat în jocuri și ateliere. Activitățile recreative îi ajută să se cunoască în contexte diferite de școală și să exerseze colaborarea fără presiunea unei note.
O ieșire la film poate părea un gest obișnuit, însă pentru un adolescent care nu are frecvent acces la astfel de experiențe contează atât participarea, cât și conversația de după. Ce le-a plăcut? Ce i-a surprins? Au văzut aceeași scenă în moduri diferite? Aceste întrebări îi invită să-și exprime opiniile și să asculte perspectivele celorlalți.
Așa prinde contur incluziunea socială: nu printr-o singură activitate, ci prin ocazii repetate de a lua parte la viața comunității și de a fi tratat cu respect. În același timp, fiecare ieșire trebuie organizată cu grijă, potrivită vârstei, intereselor și regulilor de protecție a copiilor. Nu orice tânăr se simte confortabil în grup, iar participarea nu ar trebui impusă ca probă de integrare.
Voluntarii pot începe cu alegeri simple: să ofere câteva opțiuni și să le ceară adolescenților părerea. Unii vor prefera un muzeu, alții un joc sau o plimbare. Când tinerii contribuie la alegerea activității, mesajul este că vocea lor contează, nu doar prezența lor pe o listă.
Resursele despre cum poate un adult să rămână aproape de un adolescent pot completa această perspectivă: apropierea se exprimă prin atenție constantă, nu prin presiunea de a obține confesiuni. Uneori, o conversație despre muzică sau o glumă împărtășită pregătește terenul pentru o discuție mai serioasă, atunci când adolescentul este pregătit.
Cum se măsoară progresul dincolo de notele de examen
Evaluarea Națională este un reper important pentru elevii de clasa a VIII-a, dar nu descrie singură capacitatea sau viitorul unui adolescent. O notă poate arăta ce a reușit să facă într-o zi de examen; nu surprinde întotdeauna obstacolele de acasă, pașii de recuperare sau efortul de a cere ajutor după o perioadă de descurajare.
Pentru unii tineri, progresul se vede într-un rezultat școlar mai bun. Pentru alții, se observă când vin mai regulat, pun întrebări sau reușesc să spună că nu au înțeles. Un adult poate nota împreună cu adolescentul un obiectiv apropiat — de pildă, să recapituleze fracțiile sau să afle care sunt condițiile de admitere la un liceu — și să revină la el la următoarea întâlnire.
O greșeală ușor de înțeles este să fie măsurată valoarea voluntariatului numai prin rezultatele imediate la examene. Dacă notele nu cresc repede, adulții pot crede că efortul nu funcționează. Dar ritmul școlar depinde de multe împrejurări, iar un rezultat modest nu anulează valoarea unei relații respectuoase și stabile.
Cătălina și Vlad au văzut adolescenți care au recuperat materia și au prins încredere, dar și tineri pentru care dificultățile de acasă au rămas copleșitoare. Voluntarii nu pot rezolva toate problemele și nici nu ar trebui să se simtă responsabili pentru fiecare alegere a copilului. Pot însă să ofere sprijin realist, să observe nevoile și să ceară ajutorul coordonatorilor când o situație depășește rolul lor.
Un reper util este progresul definit împreună cu adolescentul, nu impus din exterior. Pentru unul poate însemna să termine un set de exerciții; pentru altul, să afle ce traseu educațional i se potrivește. În ambele cazuri, pasul următor devine mai ușor când tânărul simte că nu trebuie să demonstreze de la început că merită încredere.
Întrebări despre sprijinul oferit adolescenților vulnerabili
Trebuie să fii profesor ca să devii voluntar?
Nu neapărat. Cătălina și Vlad nu sunt profesori, iar voluntarii beneficiază de pregătire și de îndrumarea organizației. Activitatea potrivită depinde de competențele, disponibilitatea și nevoile copiilor.
Cât timp presupune voluntariatul la Ajungem Mari?
Campania menționată prevede aproximativ trei ore pe săptămână, pentru cel puțin opt luni. Programul și sarcinile concrete se stabilesc în funcție de activitatea aleasă și de organizarea asociației.
Ce poate face un voluntar dacă adolescentul refuză să învețe?
Poate încerca să afle ce se află în spatele refuzului, să propună un obiectiv mai mic și să păstreze reguli calme și clare. Dacă apar probleme care depășesc rolul său, este potrivit să discute cu coordonatorul și specialiștii implicați.
Voluntariatul garantează note mai bune la Evaluarea Națională?
Nu. Meditațiile oferă explicații și exercițiu, însă rezultatele depind de nivelul inițial, prezență, contextul de acasă și alți factori. Progresul poate însemna și mai multă încredere, participare sau claritate în alegerea liceului.
