Viata de parinte poate fi uneori ca un „roller coaster”. Sunt atat de multe de facut… Uneori parintii au nevoie de ajutor suplimentar pentru a face fata atator sarcini zilnice. Din fericire, exista cateva servicii utile, care usureaza viata parintilor.
Iata o lista cu servicii de incredere, la care puteti apela cand aveti o problema medicala cu copilul dvs., cand aveti nevoie de ajutor la cumparaturi sau curatenie in casa, cand doriti sa inchiriati echipamente sau jucarii pentru bebelusi si copii sau cand aveti nevoie de transport pentru copii sau de o persoana de incredere care sa aiba grija de micuti pentru o perioada:
Peditel – 1791 (Orange, Telekom, Vodafone); *1791 (Digi fix si mobil)
Peditel este acel serviciu salvator care le da o mana de ajutor parintilor cand copiii lor au o problema medicala si nu stiu ce au de facut, pana sa ajunga la o clinica sau la un spital.
Este un serviciu de asistenta pediatrica telefonica gratuita in regim non-stop. Se adreseaza tuturor parintilor, carora le ofera sfaturi medicale profesioniste pentru afectiuni fara risc vital pentru sanatatea copilului.
Medicii primari si specialisti dedicati acorda asistenta pediatrica de triaj si de prima interventie. Scopul acestui serviciu este sa linisteasca temerile parintilor si sa ii ajute sa alunge sau sa amelioreze simptomele copiilor lor, pana la consultul unui medic pediatru sau de familie.
Peditel ofera doar sfaturi pentru situatii care nu pun viata copilului in pericol. Nu este un serviciu de urgente, in aceste cazuri trebuie sa apelati numarul unic de urgente 112 sau sa va adresati Unitatilor de Primiri Urgente.
Alopedi – 0364 917
Alopedi este un serviciul de call center pentru urgente pediatrice. S-a infiintat din dorinta medicilor din Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Cluj-Napoca de a sprijini copiii bolnavi si a venit in intampinarea nevoii parintilor de a primi un sfat medical din partea specialistilor in domeniu. Obiectivul functionarii acestui serviciu a fost asigurarea sanatatii, sigurantei si confortului copilului.
Medici cu pregatire in domeniul pediatrie si medicina de urgenta, ce au urmat un program de pregatire medicala specifica triajului telefonic, cu abilitati de comunicare, consiliaza parintii si le ofera sfatul medical adecvat starii copilului.
Serviciul raspunde 24/7 intrebarilor legate de sanatatea copilului.
Toxapel – 021 210 61 83; 021 210 62 82
Toxapel este un serviciu telefonic de urgenta realizat de catre departamentul de Toxicologie al Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. Este destinat informarii populatiei asupra modului in care trebuie acordat primul ajutor unui copil intoxicat pana la sosirea salvarii sau pana la prezentarea la spital.
Daca s-a intamplat ca al tau copil sa se intoxice cu un medicament, o substanta chimica, soda caustica, acizi etc., apeleaza cu incredere Toxapel. Foarte important! Prima jumatate de ora este esentiala in cazul celor mai multe intoxicatii. Tratamentul pe care vi-l vor indica specialistii Toxapel va determina o insanatosire mult mai rapida decat un tratament efectuat dupa doua ore de catre un medic.
Toxapel functioneaza 24 de ore din 24 si acopera intreg teritoriul tarii, putand fi apelat de la orice telefon fix, public sau mobil.
Alo Prematuritate – 0800 390 678 (psiholog – lunea 13:00-17:00; medic neonatolog – joia – 15:00- 19:00)
Alo Prematuritate este un call center gratuit, lansat de Asociatia Unu si Unu, pentru preventie si suport in prematuritate. Acest serviciu vine ca un sprijin, dar si ca o sursa credibila de informare, consiliere si suport moral pentru femeile insarcinate aflate la risc de nastere prematura, dar si pentru parintii care traverseaza aceasta perioada sau doresc sa isi monitorizeze bebelusul corect dupa externare.
La capatul firului sunt medici neonatologi si psihologi. Linia telefonica este gratuita si poate fi apelata din toate retelele de pe teritoriul Romaniei.
Numarul unic de apel 112 este numar telefonic gratuit, pus la dispozitia cetateanului de catre toti operatorii de telefonie fixa sau mobila, pentru situatiile de urgenta. Este o situatie de urgenta atunci cand se impune interventia Politiei, Pompierilor si Salvarii pentru a salva viata, proprietatea si mediul.
Citeste si:
♥ Ghidul parintilor pentru gestionarea crizelor de tantrum
♥ 9 sfaturi pentru a-i invata pe copii sa nu renunte
- Bringo – aplicatie de cumparaturi
Bringo este o aplicatie salvatoare pentru oricine care nu dispune de timp pentru cumparaturi. Parintii care se impart intre casa, serviciu, gradinita/scoala si activitatile copiilor si sunt mereu in criza de timp, ar putea aprecia acest serviciu, mai ales cand exista situatii neprevazute si au nevoie urgenta de unul sau mai multe produse.
Din confortul casei tale, prin intermediul Bringo, produsele diferitelor magazine pot fi comandate si primite direct acasa. Bringo asigura cumparatorii ca vor primi produsele astfel comandate in maximum 90 de minute si ca le poate furniza peste 350.000 de produse la acelasi pret, de hypermarket.
Serviciul este la acest moment disponibil doar in Bucuresti.
Rent4Baby – inchiriere echipamente si jucarii bebelusi si copii – 0744 300 387
Ca parinti incercam sa gasim noi metode pentru a raspunde nevoilor copiilor nostri, sa ii hranim, linistim, adormim, amuzam si in general pentru a le sprijini dezvoltarea. In aceste conditii, deseori cumparam diverse produse pentru a le incerca si invariabil ajungem sa avem casa plina de echipamente si produse care fie nu au fost potrivite pentru copii nostri, fie acestia au crescut si nu le mai sunt utile.
Multe dintre aceste achizitii sunt utile doar pentru perioade scurte de timp. Dupa aceea trebuie sau sa le depozitam, sa le facem cadou sau sa le vindem, ceea ce deseori ridica tot soiul de probleme.
Rent4Baby elimina aceste probleme ridicate de achizitiile pentru testare sau utile doar pentru o perioada scurta, dandu-va posibilitatea sa inchiriati echipamentele.
Serviciile Rent4Baby se adreseaza celor ce traiesc in Bucuresti sau imprejurimi sau celor ce viziteaza orasul.
Nola Kids – inchiriere scaune auto copii – 0745 203 530
Serviciul de inchirieri scaune auto se adreseaza atat parintilor, care intentioneaza sa cumpere un scaun si vor sa fie siguri ca au facut alegerea potrivita, cat si celor care au nevoie temporar de un scaun de masina.
Perioada minima de inchiriere este de 1 zi, iar perioada maxima este nelimitata. Scaunele se pot trimite si in tara, prin curier daca durata de inchiriere este de minim 5 zile! Taxa de transport este in valoare de 30 lei.
- Regina Maria – 021 9268
Reteaua de sanatate Regina Maria vine in ajutorul parintilor oferind si urmatoarele servicii: asistenta pediatrica telefonica; recoltare analize la domiciliu si pediatru la domiciliu.
Daca sunati la call center-ul Regina Maria si spuneti ca aveti o urgenta pediatrica puteti intra in legatura cu un doctor care este disponibil non stop cu sfaturi pentru orice situatii medicale care pot aparea.
Recoltarile de analize la domiciliu se fac in intervalul 8:00-16:00, cu programare (daca programarile permit, chiar si in aceeasi zi). Se pot recolta probe biologice (sange, urina, materii fecale) la recomandarea unui medic sau la cererea pacientului.
Serviciul de „Pediatru la domiciliu” ofera examen clinic complet, aviz epidemiologic de intrare in colectivitate, sfaturi de puericultura si de nutritie corecta a copilului de orice varsta, monitorizarea parametrilor de crestere a copilului, recomandari de tratament.
Acest tip de consultatie se face cu programare prin call center sau linia de urgenta adulti/pediatrie.
Policlinica PULS la domiciliu – 021 9733
Pentru a raspunde nevoilor medicale ale pacientilor, Ambulanta PULS ofera si „Policlinica PULS la domiciliu” – un serviciu de profilaxie si tratament care include asistenta medicala care nu implica urgente.
De la „simpla” recoltare de analize si efectuarea unui EKG, continuand cu orice fel de alte manopere medicale (injectii, perfuzii, pansamente, montare sonde urinare etc.), pana la montarea de Holter pentru EKG si/sau tensiune arteriala.
„Policlinica PULS la domiciliu” se adreseaza si parintilor care doresc sa-si menajeze copiii evitand trauma psihica a unui mediu medical necunoscut si perceput de cei mici ca fiind neprietenos; ca sa nu mai vorbim de cazurile in care copilul este diagnosticat cu o boala contagioasa si are interdictie de a intra in contact cu persoane sanatoase pentru a nu le transmite si lor boala.
Citeste si:
♥ 10 instrumente pentru a ajuta copilul sa-si gestioneze teama
♥ 6 intrebari importante pe care sa le pui copiilor inainte de culcare
Clinica de alaptare – 07ALAPTARE (0725 278 273)
Alaptatul nu este intotdeauna usor, de aceea mama are nevoie de tot sprijinul si sustinerea celor din jur. Clinica de alaptare vine in intampinarea femeilor gravide ce doresc sa primeasca informatii corecte despre alaptare inca dinaintea sosirii bebelusului. Desi alaptarea este un act natural, instinctele mamelor sunt adeseori subjugate de informatiile incorecte pe care mama le primeste de pe internet, de la cunostinte sau chiar de la personalul medical.
Clinica de alaptare este disponibila in permanenta cu sfaturi la telefon. Oricand, un consultant va raspunde la telefon si va incerca sa ofere solutii pentru problema prezentata. Apelul are tarif normal.
Scufita Rosie – Servicii de babysitting oferite de Crucea Rosie
Programari – Luni – Vineri : 9.00 – 17.00; Tel.: 021 31 31 499; office@scufitarosie.org
Va doriti o seara la teatru, la restaurant sau sunteti invitati la reuniuni ale adultilor? Copilul dumneavoastra e bolnav, persoana care il ingrijeste de obicei este indisponibila sau trebuie sa lipsiti de acasa in mod neprevazut? Scufita Rosie va pune la dispozitie servicii de babysitting pe timp de cateva ore, atunci cand dumneavoastra participati la un program pentru adulti.
Scufita Rosie este un serviciu de ingrijire a copiilor la domiciliu, sustinut de Filiala Sector 6 a Crucii Rosii Romane. In cadrul acestui serviciu bonele angajate de Crucea Rosie urmeaza un Curs de Calificare Profesionala (360 de ore) acreditat de Autoritatea Nationala pentru Calificari. Scuta Rosie este o alternativa pentru practica „la negru” si neprofesionista a serviciilor de babysitting, care ameninta securitatea copiilor.
In functie de disponibilitatea de personal, bonele sunt disponibile 7 zile pe saptamana pentru servicii de babysitting de minim 3 ore si maxim 10 ore pe zi. De asemenea, Scufita Rosie ofera o solutie si familiilor care doresc servicii de babysitting de lunga durata.
Gradinita si Cresa Germana Rocket Kids – servicii de baby parking – 0734 193 424
Ai o nunta si nu vrei sa iei copilul cu tine, ai o deplasare cu serviciul in alt oras sau vrei pur si simplu sa te relaxezi o ora, fara copii? Gradinita si Cresa Germana Rocket Kids pune la dispozitie serviciul de baby parking (parcare copil), celor carora nu au o ruda sau un prieten de incredere cu care sa il poata lasa pe cel mic in siguranta.
Serviciul acesta poate fi folosit pentru cateva ore pe zi, in timpul saptamanii, in weekend si chiar pe timpul noptii, pentru copii de la 12 luni.
Gradinita se afla pe Soseaua Bucuresti-Targoviste, nr. 22E, in sector 1, Bucuresti.
Top Mop – servicii de curatenie – 0767 824 640
De cand ati devenit parinti, timpul a capatat alta dimensiune. Zilele trec mai repede, simtiti mereu ca nu aveti timp suficient sa faceti ce va propuneti. O firma care ofera servicii de curatenie va poate ajuta sa salvati timpul pe care l-ati fi petrecut curatand casa.
Nimic nu se compara cu o locuinta curata, ca noua. In functie de gradul murdariei si al resurselor financiare, Top Mop ofera la alegere trei tipuri de curatenie la domiciliu. Serviciul este oferit doar in Bucuresti.
Kids Taxi – serviciu de transport copii – 0748 944 477
Serviciul Kids Taxi a aparut datorita numeroaselor cereri din partea parintilor care au aceeasi mare problema: programul incarcat care se suprapune cu programul scolar sau recreativ al copiilor. Parintii nu vor mai fi obligati sa se deplaseze de la birou catre gradinita/scoala si retur. Copiii dvs. vor fi preluati de acasa si de la scoala, la orele si locurilie stabilite de comun acord.
Kids Taxi reprezinta un serviciu de transport copii destinat familiilor cu domiciliul in Bucuresti si localitati din jud. Ilfov. Pentru acest serviciu de transport sunt folosite minibusuri de 8+1 locuri sau 7+1 locuri, conduse de soferi profesionisti. Parintii au posibilitatea de a fi in contact permanent si direct cu soferul minibusului.
Ce alte servicii ati folosit si considerati ca sunt de ajutor pentru parinti? Ne-ar placea sa le auzim! Lasati-ne un comentariu mai jos cu ideile dvs.!
Citeste si:
♥ Cum sa faci sa nu-ti mai iesi din fire cu copiii tai
♥ 8 lucruri pe care isi cheltuie banii nechibzuit noii parinti