Copiii puternici mental au parinti care fac aceste 4 lucruri

Este nevoie de niste parinti puternici mental pentru a creste niste copii suficient de puternici pentru a sta pe propriile picioare

9697
copiii puternici mental
sursa foto: Pixabay

Copiii nu se nasc puternici mental. Dar se nasc cu capacitatea de a-si dezvolta forta mentala. Rolul nostru, al parintilor, este sa-i invatam cum.

Cresterea unui copil puternic din punct de vedere mental nu inseamna ca il va face imun la greutatile vietii. Nu inseamna ca nu va mai plange atunci cand este trist sau ca nu va esua uneori. Forta mentala il va face insa mai rezistent, il va ajuta pe copil sa se ridice dupa esecuri si ii va da puterea de a continua, chiar si atunci cand nu va mai avea incredere in sine. Un mental puternic este cheia care-i ajuta pe copii sa devina cea mai puternica si cea mai buna versiune a lor.

Amy Morin, autoarea best-sellerului international „13 lucruri pe care parintii puternici mental nu le fac” ne dezvaluie patru lucruri pe care parintii le pot face pentru a-si ajuta copiii sa-si atinga cel mai mare potential in viata:

# 1: Invatati-i pe copiii dvs. sa gandeasca realist

Modul in care gandim afecteaza modul in care ne simtim si ne comportam. Copiii se lupta cu multe dintre gandurile negative, la fel ca si adultii – gandire catastrofica, neincredere in fortele proprii, autocritica.

Atunci cand copiii isi marturisesc ingrijorarile, parintii tind sa-i linisteasca spunand lucruri precum „Nu te mai ingijora” sau „Linisteste-te, fii optimist”. Dar acest tip de atitudine nu il va ajuta pe copil sa se pregateasca pentru provocarile din viata reala. Modul cum isi gestioneaza aceste ganduri si nu suprimarea lor, il va ajuta. Copiii care gandesc realist, se simt mai increzatori in ei insisi si sunt mai rezistenti.

Cum sa procedati:

Invatati-i pe copiii dvs. sa dezvolte un dialog interior realist, sa evalueze dovezile care sustin sau resping ipotezele lor.

De exemplu, daca se lamenteaza si este ferm convins ca nu va face niciodata parte din echipa de handbal a scolii intrebati-l: „Ce poti face pentru a-ti creste sansele de succes?”. Astfel de intrebari il pot ajuta sa vada lucrurile intr-o lumina putin diferita.

Prin aceasta metoda il invatati sa-si provoace gandurile si sa-si dovedeasca ca au gandit gresit. El va putea astfel sa reformuleze gandirea negativa, spunandu-si: „Voi avea mai multe sanse sa fiu ales in echipa de handbal daca ma voi antrena mai mult, voi avea un stil de viata mai sanatos si imi voi imbunatati performantele.”

Un copil care isi poate recunoaste limitele, in timp ce constientizeaza puterea efortului, va ajunge departe in viata.

Citeste si:

♥  10 greseli comune ale parintilor de azi

♥  10 aplicatii utile pentru o mama organizata si eficienta

# 2: Laudati eforturile, nu realizarile lor

Psihoterapeutul Amy Morin marturiseste in cartea sa, ca a avut de-a face cu multi parinti care le spuneau copiilor lor: „Ai facut o treaba excelenta marcand doua cosuri la meci” sau  „Sunt atat de mandra de tine ca ai luat un A la testul stiintific”. Dar, spune autoarea bestsellerului „13 lucruri pe care parintii puternici mental nu le fac”, laudele pentru rezultate pozitive trimit un mesaj gresit.

Un copil care va percepe ca doar rezultatul este important, se va teme sa incerce lucruri noi, pentru ca nu i se va garanta succesul.

Cum sa prodedati:

Laudati-va copilul pentru efortul pe care il depune. Spuneti-i lucruri de genul: „Se pare ca antrenamentele suplimentare dau roade”, sau „Sunt foarte mandru de tine pentru ca ai studiat atat de mult pentru test”.

Ajutati-l sa inteleaga ca esecurile fac si ele parte din viata si ca il ajuta sa evolueze. Cand va intelege ca efortul ii este apreciat – si este in regula sa si esueze – copilul dvs. va persista cel mai probabil chiar si in timpul celor mai dificile provocari.

# 3: Dati-le abilitati pentru a-si gestiona emotiile

Multi parinti se grabesc sa-si linisteasca copiii: „Nu te teme” sau „Calmeaza-te, nu e mare lucru”. Altii vor sa schimbe rapid emotiile copiilor. Cand copiii lor se plictisesc, ii distreaza. Sau, cand sunt tristi, ii inveselesc. Mesajul pe care il recepteaza copiii este ca sentimentele lor sunt gresite sau ca nu pot sa faca fata emotiilor.

Un copil care declara: „Ma simt ingrijorat, vreau sa evit lucrurile infricosatoare”, va fi mai bine pregatit pentru a face fata temerilor sale. De asemenea, va putea intelege mai bine cum sa faca fata emotiilor sale si va avea mai multa incredere in capacitatea sa de a face fata lucrurilor neplacute.

Cum sa procedati:

Invatati-i pe copiii dvs. sa-si recunoasca sentimentele. Etichetarea emotiilor lor este un prim pas in intelegerea modului in care aceste emotii influenteaza deciziile lor. Validati emotiile copiilor dvs. si invatati-i ca pot alege modul in care se pot ocupa de sentimentele lor.

Ajutati-i pe copii sa identifice ce functioneaza pentru ei. In timp ce pentru unii copii colorarea le va imbunatati starea de spirit, pentru alti copii va functiona sa asculte muzica.

Invatati-i ca nu trebuie sa fie fericiti mereu si ca se pot confrunta cu emotii inconfortabile. Dar spuneti-le ca nu emotiile lor trebuie sa detina controlul asupra lor, ci ei pot detine controlul asupra emotiilor lor.

# 4: Invatat-i pe copiii dvs. sa intreprinda actiuni pozitive

Copiii trebuie sa intreprinda actiuni pozitive pentru a deveni adulti responsabili si puternici mental. Asta inseamna sa faca fata temerilor, sa persevereze chiar si atunci cand sunt obositi si sa actioneaze in conformitate cu valorile lor – chiar daca nu sunt pe placul celor din jur.

Din nefericire, multi parinti se grabesc sa-si salveze copiii de luptele lor. Sau, se ocupa ei, in locul copiilor, de micile activitati zilnice pe care copiii ar trebui sa le faca. Nu de putine ori am auzit parintii plangandu-se ca fac temele copiilor sau strang jucariile in locul lor. Si, prin urmare, copiii nu invata sa faca alegeri sanatoase pe cont propriu.

Copiii care sunt increzatori ca pot actiona contrar sentimentelor lor si pot tolera disconfortul, vor avea un avantaj competitiv in tot ceea ce fac in viata.

Cum sa procedati:

Invatati-l in mod proactiv abilitatile de rezolvare a problemelor. Aratati-i ca are puterea de a face o diferenta in viata lor si in viata altor oameni. Ca doar facand pasi mici in fiecare zi pot deveni cea mai bune versiune a lor.

Copiii puternici din punct de vedere mental devin adulti competenti, pregatiti sa faca fata provocarilor vietii. Insa, este nevoie de niste parinti puternici mental pentru a creste niste copii suficient de puternici pentru a sta pe propriile picioare. Deci, lucrul la dezvoltarea fortei mentale este o prioritate pentru intreaga familie.

Tu faci vreunul dintre lucrurile de mai sus? Ai si alte metode pe care le folosesti si ni le poti dezvalui?

•••

Citeste si:

♥  De ce sa vorbim cat mai devreme cu copiii nostri despre agresiunea sexuala

♥  30 de metode prin care poti salva bani in primul an de viata al bebelusului

Lasă un comentariu