Daca tocmai ai aflat ca vei avea un bebelus, felicitari! Vestea ca vei fi mamica nu se poate compara cu nicio alta bucurie. Primele lucruri la care te vei gandi, in niciun caz nu vor fi bugetul si cheltuielile pe care le vei avea in perioada urmatoare.
Venirea pe lume a unui bebelus aduce, pe langa o bucurie incomensurabila, si cheltuirea unui buget considerabil.
Abia dupa ce trec emotiile provocate de minunata veste, incepi sa iti faci socotelile, cam ce cheltuieli presupune venirea unui bebelus in familie. Abia atunci realizezi ca va fi necesar sa chibzuiesti si mai bine decat pana acum bugetul familiei. Ne-am gandit ca lista de mai jos iti va fi de ajutor in acest sens.
Iata 30 de metode prin care poti salva bani in primul an de viata al bebelusului:
# 1: Cere cunoscutilor care au bebelusi sa iti faca o lista de lucruri necesare in primul an de viata al bebelusului – vei fi mai putin tentata sa cheltui bani pe alte lucruri care nu apar pe lista;
# 2: Afla care este cel mai apropiat, mai dotat si mai accesibil magazin in care gasesti tot ce ai nevoie pentru bebelusi – va fi locatia pe care o vei vizita cel mai des in primul an de viata al bebelusului;
# 3: Cumpara doar cateva biberoane si tetine inainte sa se nasca bebelusul – e posibil sa nu ai nevoie de prea multe;
Hraneste bebelusul cat mai mult timp la san
# 4: Hraneste bebelusul cat mai mult timp la san – in cazul in care iti doresti sa alaptezi si intampini probleme in a alapta, poti chema sa te ajute un specialist in alaptare;
# 5: Nu cumpara haine, lenjerie speciala pentru alaptare sau pompa de san inainte sa iti dai seama daca alaptarea este pentru tine – nu te grabi sa le achizitionezi doar pentru ca le-au fost de ajutor prietenelor tale;
# 6: Nu da buzna in magazine sa iti reinnoiesti garderoba – dupa nastere, pana iti revii la forma initiala, poti purta hainele din timpul graviditatii sau poti imprumuta haine de la rude sau prietene apropiate;
# 7: Cumpara tampoane pentru sani care se pot spala;
# 8: Nu cumpara foarte multe pachete de scutece pentru nou-nascuti inainte sa se nasca bebelusul – ia doar un pachet sau doua pentru ca este posibil sa nu se potriveasca la inceput, iar copiii cresc oricum rapid si vor avea repede nevoie de o dimensiune mai mare. Nu este nevoie sa faceti un depozit de scutece necorespunzatoare!
# 9: Spala lucrurile bebelusului impreuna cu ale tale – daca nu folosesti scutece de panza, nu exista niciun motiv sa le speli separat. Ai putea considera ca este necesar sa cumperi detergent special pentru bebelusi, dar nu este cu adevarat necesar. Spalarea impreuna a lucrurilor economiseste o multime de bani pe termen lung atat la costurile de detergent cat si la energia electrica;
Citeste si:
♥ 10 sfaturi pentru a-i ajuta pe copii sa dezvolte obiceiuri sanatoase
♥ 5 lucruri pe care nu ar trebui sa le spui niciodata copiilor tai
Scump nu inseamna mai bun
# 10: Nu uita, scump nu inseamna mai bun – vei fi tentata sa iei cele mai scumpe lucruri pentru bebelusul tau, dar nu pretul iti garanteaza ca vor fi si cele mai bune;
# 11: Fa-ti o strategie de cumparare a hainelor – nu cumpara prea multe haine – copiii cresc foarte repede si nu cumpara nici in avans – e posibil cizmele de iarna cumparate in vara sa nu ii mai vina cand va veni sezonul rece;
# 12: Cumpara hainute unisex daca iti propui sa faci si al doilea copil;
# 13: Cumpara hainute in perioadele de reduceri;
# 14: In primul an de viata nu are nevoie de prea multa incaltaminte – pana ce invata sa mearga, niste sosete groase sunt suficiente sa tina de cald picioarelor pe timp de iarna;
# 15: Nu cumpara deodata tot ce ai nevoie pentru bebelus – cumpara doar ceea ce vei avea nevoie la inceput si asteapta sa cumperi celelalte lucruri cand vei avea nevoie de ele, mai tarziu. De exemplu, bebelusul nu va avea nevoie de premergator pentru un timp si, e posibil, sa nu aiba nevoie sa foloseasca unul niciodata. Asa ca, achizitioneaza-l doar cand apare ca necesitate;
# 16: Nu achizitiona ceva doar pentru ca ti se pare dragut – daca ti-ai propus sa salvezi bani la bugetul familiei, achizitioneaza ce este necesar si util. Daca mai este si dragut, cu atat mai bine;
# 17: Fii deschisa sa achizitionezi in regim second-hand lucrurile de care ai nevoie – poti economisi foarte multi bani, mai ales ca sunt unele lucruri care costa mult si le folosesti doar pentru perioade foarte scurte de timp;
Citeste si:
♥ Cum sa faci sa nu-ti mai iesi din fire cu copiii tai
♥ Servicii utile, care usureaza viata parintilor
Reconditioneaza si refoloseste obiecte mai vechi
# 18: Reconditioneaza si refoloseste obiecte mai vechi – de exemplu, in loc sa arunci o geanta veche, o poti folosi sa pui scutece in ea;
# 19: Vinde toate obiectele si lucrurile de bebelus ce nu iti mai sunt necesare;
# 20: Returneaza cadourile de care nu ai nevoie – nu te simti vinovata cand le returnezi, poti sa iei alte obiecte de care ai cu adevarat nevoie;
# 21: Achizitioneaza pe cat posibil obiecte care se incarca de la priza – evita cat mai mult cele care functioneaza pe baterii. Te vei trezi ca ai nevoie lunar sa iti reumpli stocul de baterii;
# 22: Mergi la targuri si expozitii pentru bebelusi – sunt multe firme care au promotii sau dau mostre gratuite. Iti poti face stoc de scutece, servetele, creme etc. daca dai peste o oferta foarte buna;
# 23: Cumpara pachete cat mai mari – Daca nu esti adepta scutecelor care se spala, incearca sa cumperi pachete cat mai mari de servetele, scutece etc., sa nu fii nevoita cand ramai fara, sa mergi la magazinul din colt, unde preturile pot fi foarte mari;
# 24: Fa singura mancarea pentru bebelus – e mult mai sanatoasa mancarea facuta de tine in casa;
# 25: Amenajeaza singura camera bebelusului – fa singura decoratiuni inspirandu-te de pe Pinterest sau Youtube;
Adapteaza casa pentru siguranta bebelusului
# 26: Adapteaza casa pentru siguranta bebelusului – micsoreaza riscul de accidente si cheltuieli medicale;
# 27: Fa singura pozele portret ale bebelusului – cu o camera decenta si cu putina inspiratie de pe internet, i-ai putea face niste poze cu care sa te mandresti;
# 28: Nu cumpara mormane de jucarii – pentru ca trebuie sa gasesti si solutii de depozitare pentru ele. Vei ramane surprinsa cand va prefera un capacel sau o punga in detrimentul jucariilor;
# 29: Improvizeaza jucarii din obiectele din casa – surse bogate de inspiratie sunt Pinterest si Youtube, unde mamici inventive posteaza tutoriale cu jucarii handmade;
# 30: Supravegheaza copiii prietenelor pentru ca si ele sa ii supravegheze pe ai tai – astfel veti beneficia pe rand de timp liber si salvati si banii pe care i-ati fi dat pentru o dadaca.
Sper ca aceasta lista sa iti fie de folos si sa te ajute sa faci economii la bugetul familiei.
Daca ai gasit si alte solutii prin care poti salva bani in primul an de viata al bebelusului, te rog sa ni le impartasesti, adaugand comentariul tau la acest articol. Vei ajuta astfel si alte mamici care sunt in cautare de solutii pentru a avea un buget chibzuit.
Citeste si:
♥ Ghidul parintilor pentru gestionarea crizelor de tantrum
♥ 9 sfaturi pentru a-i invata pe copii sa nu renunte
Puteti scrie in asa fel incat si un tatic sa se poata indentifica cu articolul?
Multumim pentru sugestie. O sa tinem cont pe viitor.